Limer

Limer

From Wikipedia, the free encyclopedia

A limer, or lymer /ˈlmər/, was a kind of dog, a scenthound, used on a leash in Medieval times to find large game before it was hunted down by the pack. It was sometimes known as a lyam hound/dog or lime-hound, from the Middle English word lyam meaning ‘leash’. The French cognate limier has sometimes been used for the dogs in English as well. The type is not to be confused with the bandog, which was also a dog controlled by a leash, typically a chain, but was a watch dog or guard dog.

Use of the limer

Medieval Huntsmen, showing a limer and its handler

In Medieval hunting in France and Britain certain kinds of game were not found and hunted with a full pack, as usual in modern hunting. Instead they were first found by a limer.

The limer would be taken out at dawn by its handler, on foot, who would identify, perhaps from droppings, perhaps from footprints, where a large animal had passed during the night. He would set his hound on the trail, until it had found where the animal was browsing or at rest. This required keen scenting, the ability to ignore all other scents which might be a distraction, and silent trailing. This process became known as ‘harbouring’ the animal.[1][2]

Several limers might be sent out to different parts of the forest. The handlers would then report back to their lord, or the chief huntsman, who would decide on the one “which seemed to have harbored the greatest and oldest Deere, and hym which lyeth in the fairest covert”.[3] Then the huntsmen would bring the pack of scent hounds, known as ‘raches’, or ‘running hounds’.[4] Raches might be set in relays along the path where the quarry could be expected to run, held in couples, to be released on the huntsman’s signal. The game animal would be put to flight or ‘unharboured’ and the pack would follow it on its hot scent until it was brought to bay and killed.

If the quarry escaped the pack, perhaps wounded, or if the hunt was overtaken by nightfall, the huntsmen would mark the point where the quarry was last known to have been, and the lords and ladies of the hunt would return to the hunting lodge, or to the pavilions which had been erected for them in the forest, to sleep or occupy themselves with feasting. The limer and its handler would then set about the task of harbouring the quarry again, perhaps by following its blood-trail, and either the injured animal would be dispatched, or the hunt would resume as before.

Picture of Dutch hunting showing rough-coated limer

The limer was a specialist tracker, probably outnumbered by raches in a lord’s pack, in about the proportions 20:1, and it was highly valued. It is possible that on occasions it might be released to pursue the quarry with the pack, but normally it did not take part in the kill. The limer which had harboured the particular quarry should, according to the manuals, be the first to be rewarded with its special part of the carcase during the process of butchering it, apparent in this link, where the leashed hound is favoured with the head of the stag, while the raches wait impatiently for their share.[3] It had its own special attendant who looked after it and handled it: the ‘valet de limier’, translated by Turbervile as ‘the varlet who keeps the bloodhound’.[3]

To do its work the limer had to wear a collar, the modern tracking harness surprisingly being unthought of in a period when everyone must have been familiar with the harnesses and tack of horses, and the leash had to be long enough to allow the hound to cast. Edward Duke of York in The Master of Game 1406-1413 (a translation of Livre de la Chasse) :[4] writes (Chapter XX):

And the length of the hounds’ couples between the hounds should be a foot, and the rope of a limer three fathoms and a half, be he ever so wise a limer it sufficeth.

Kinds of hounds used as limers

Finding the Hart from the famous medieval manuscript Livre de la Chasse by Gaston Phoebus, Count de Foix. The handler has tied his heavily built limer to a tree, which he has climbed to spot the deer.

Medieval hunting pictures generally show the limer as a hound of similar type to the running hounds, but larger and more heavily built. In England the Bloodhound was so typically associated with the function of being a limer that George Turberville uses the term “Bloodhound” (in preference to “limer”, which was becoming archaic) for the French word “limier” throughout his 1575 translation of La Venerie de Jaques du Fouilloux. For instance, du Fouilloux says limiers of the St Hubert kind are good, so that when Turberville translates ‘limiers’ as ‘bloodhounds’ he is not saying that St Huberts and bloodhounds are the same breed, only that they work well as leash hounds.[3][4]

Though by then this form of hunting was becoming old fashioned, in Country Contentments, or the Husbandmans Recreations, 1615, Gervaise Markham writes:

The blacke hound, the black tann’d or he that is all liver-hew’d or the milke-white which is the true Talbot, are best for the string or lyam, for they do delight most in blood, and have a natural inclination to hunt dry-foot, and of these the largest are ever the best and most comely.

Changes in hunting practice

In Britain the hart, the wild boar and the fallow deer buck were the only animals to be harboured with the limer; all other game was found, as well as hunted by the free-running raches.[5][6]

As the wild boar became extinct, and the interest of British huntsman changed to foxhunting, the limer lost its usefulness.

The word ‘limer’ is first recorded in surviving texts from the mid fourteenth century, though the way it is used suggests it was by then a familiar term to the readers. By the late sixteenth century, as hunting practices were beginning to change, it is becoming rarer, and later usage reflects some confusion about what it refers to, some authors just regarding it as a large mastiff-type dog of impure breeding.[2]

Rottweiler

Descrierea :

Alimentația

Alimentația Rottweilerului nu este una specială, poate fi hrănit atât cu hrană uscată cât și cu hrană preparată (de preferință orez fiert cu carne de vită sau pui și puțin morcov precum și iaurt cu mussli, supă de pui, dar si arpacaș fiert și condimentat etc.), în nici un caz carne de porc sau grăsimi.

Comportament și psihologie

Dresajul și îngrijirea corespunzătoare a Rottweiler-ului îl pot face un câine de companie excelent. Rottweiler-ul este o rasă de câini foarte puternică cu instincte protectoare native. Inițial, utilizat ca și câine ciobanesc care supraveghea turmele de oi, Rottweiler-ul a devenit rapid mai bine cunoscut ca și câine de pază. Deși uneori răutăcios din cauza unei educații inadecvate și mergând până la agresiune, dresajul și îngrijirea adecvată a Rottweiler-ului îl pot face un companion excelent.

Istoricul și originea

Se crede că Rottweiler-ul din zilele noastre este un descendent al câinilor-păstori din timpurile romanilor, probabil al mastiff-ului italian. Așa cum romanii și-au extins dominația de-a lungul întregii Europe, Rottweiler-ul le-a stat alături având rolul de a păstori cirezile de vaci și de a-i apăra pe soldați și alimentele acestora de prădători. Datele istorice au consemnat că trupele romane, în cele din urmă, au intrat și s-au stabilit în Germania în anul 74 î.Hr. În acel timp, acoperișurile din olane (țigle) roșii reprezentau stilul arhitectural obișnuit, iar colonia a fost numită Rottweil, o traducere a cuvintelor germane pentru țigla roșie. Această colonie a dat naștere numelui rasei, care a contribuit cu loialitate și curaj la dezvoltarea civilizațiilor romane și germanice.Aceasta regiune Rottweil a devenit în cele din urmă un important târg de vite, unde descendenții câinilor romani de bovine și-au dovedit utilitatea atât în conducerea turmelor cât și în paza lor împotriva hoților și a animalelor sălbatice . Rottweilerii au fost folosiți de măcelarii ce călătoreau prin târgurile evului mediu păzind pungile de bani legate în jurul gâtului lor.Cu toate acestea, la sfârșitul secolului al nouăsprezecelea când căile ferate au devenit principala modalitate de transport, rasa a scăzut numeric atât de mult încât în 1900 a existat o singura femelă în orașul Rottweil, pe lângă doar încă un număr redus în împrejurimi. Renașterea rasei pâna la primul război mondial s-a realizat datorită cererii din ce în ce mai mari pentru câini de poliție, sporind interesul pentru câinii Rottweiler. În timpul primului război mondial, rottweilerii au fost folosiți în diferite roluri, inclusiv ca mesageri, ambulanță, și câini de pază.

Practic, aproape distrusă în jurul anilor 1800, rasa a revenit la începutul secolului al XX-lea, datorită eforturilor susținute ale unor crescători entuziaști din Stuttgart. Rottweiler-ul este încadrat în clasa câinilor utilitari și a fost prima dată înregistrat de către American Kennel Club în 1931.

Talente

luarea urmei (copoi), câine ciobănesc, de pază și de protecție, polițist și cărăuș.

Grupa

Mastiff (buldog) sau câini utilitari (AKC). Rasa este recunoscută de următoarele organizații și oficii internaționale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspectul exterior si dimensiunile

Rottweiler-ul este un câine de talie medie, de culoare neagră cu pete ruginii pe obraji și bot, labe și membre.Crescătorii de Rottweiler vizează un câine de o mare forță , negru acoperit cu marcaje clar definite – așa zisele puncte de foc-, a căror putere și aspect nu duce lipsă de noblețe și care este deosebit de bine adaptat pentru a fi un câine de companie, serviciu sau de lucru. Există și o varietate de Rottweiler roșie (roșcată) cu pete maron. Blana sa este formată din fire de păr de lungime medie, drepte și destul de aspre. Capul câinelui este lat cu un bot rotunjit, bine dezvoltat și urechi triunghiulare, lăsate. Nasul (trufa) este mare și negru. Ochii sunt de culoare închisă, cu o expresie de loialitate și bunăvoință. Buzele sunt negre, iar mucoasa lor este pigmentata. Corpul acestui câine este masiv și puternic, musculos și atletic. Rottweiler-ul poseda o forță considerabilă și prezintă un piept adânc și lat. Coada este tăiată (scurtată în lungime) rămânând una sau două vertebre coccigiene (piese osoase ale coloanei vertebrale). Dacă este prezentă coada este butucănoasă. Amputarea este interzisă în Germania, Marea Britanie și alte câteva țări. Rottweiler-ii sunt adesea născuți cu pinteni la nivelul membrelor posterioare, care sunt amputați, de regula, odata cu coada. Se susține că ar exista doua tipuri de câini Rottweiler: 1.Rottweiler-ul german se pare că este mai scund, mai îndesat și are un cap mai mare și mai butucănos; 2.Rottweiler-ul american este mai înalt, cu picioarele mai lungi și cu capul mai puțin butucănos. În orice caz, sunt crescători care fac selecții urmărind standardul german, care este în afara celui recunoscut de AKC, în timp ce alții fac selecții urmărind standardul american, acceptat de AKC. Adultul de Rottweiler are în medie 61-69 cm înălțime la mascul și 56-63 cm la femela. Masa corporală este de 43-59 kg la mascul și de 38-52 kg la femelă.

Personalitatea

Rottweiler-ul este un câine cu o personalitate puternică. Este calm, ușor de dresat și educat, curajos și devotat proprietarului și familiei sale. Este un câine extrem de protector, apărându-și familia cu înverșunare. Sunt luptători puternici, care par a fi imuni la durere. Sobru, ponderat, loial, sigur pe sine, Rottweiler-ul necesită stăpâni care îl pot domina și manipula. Dresajul ferm și meticulos este esențial pentru acest câine, altfel puteți sfârși prin a avea un câine extrem de puternic, independent și peste măsură de agresiv. Este un câine de pază nativ, cu un caracter blând și ușor de cizelat. Sunt foarte inteligenți și și-au dovedit abilitățile in cadrul instituțiilor polițienești, militare sau vamale de-a lungul multor secole. Acest câine necesită multă companie și timp pentru socializare pentru a avea cu adevărat un exemplar reușit. Prietenii și rudele familiei sunt, în general, primiți cu entuziasm. Străinii nu pot trece mai aproape de trotuar. Lătratul este adesea rezervat pentru intrușii nedoriți. Potrivit standardului FCI, Rottweilerii sunt blânzi, calmi în etapa de bază, iubitori de copii, foarte devotați, ascultători și dornici să învețe lucruri noi și să lucreze. Aspectul lor este natural și rustic, comportamentul lor sigur de sine, echilibrat și neînfricat. Ei reacționează în mediul lor cu mare atenție. American Kennel Club spune că este în esență un câine calm, încrezător și curajos, cu rezerva că nu se împrietenește ușor cu străinii. Un Rottweiler este întotdeauna sigur pe sine. Manifestă o mare dorință de a proteja casa și familia și este un câine inteligent, cu o duritate extremă și adaptabilitate, cu o voință puternică de a lucra, ceea ce îl face potrivit mai ales ca și companion, pază sau câine utilitar. Rottweilerii sunt o rasă de câini puternici, cu o bună dezvoltare genetică a instinctelor de pază . Ca la orice rasă, comportamentul potențial periculos este, de obicei, rezultatul educației iresponsabile a proprietarului, a tratamentului plin de abuzuri, neglijare sau lipsei de socializare. Experții recomandă ca acești câini să beneficieze de instruire și socializare extinsă, lucruri esențiale pentru toți Rottweilerii. Potrivit AKC, Rottweilerii iubesc persoanele din anturajul lor și pot să se comporte într-un mod comic spre deliciul familiei și prietenilor, dar sunt, de asemenea, foarte protectori cu teritoriul lor și nu agreează străinii. Rottweilerii au nevoie de atenție în formare și de multă, multă socializare. Rottweilerilor nu le face bine să stea legați timp îndelungat. Ei sunt câini de lucru și necesită o ocupație, de aceea nu se recomandă acest câine oricui.

Relațiile cu familia și casa

Rottweiler-ul este un câine de companie pretabil pentru persoanele care sunt în căutarea unui prieten loial și a unui câine de pază credincios. Proprietarii împărtășesc o legătura puternică cu câinii lor de companie; totuși, rasa nu este cunoscută pentru abilitatea de a realiza relații de prietenie rapide cu străinii. Adesea văzuți ca o amenințare de către Rottweileri, străinii pot fi întâmpinați cu o reacție agresivă. Acest câine nu prea este indicat familiilor cu copii mici din cauza forței și posibilei intoleranțe față de poznele copiilor. Rottweiler-ul se bucură să fie singurul câine al familiei. Poate fi agresiv cu alți câini, motiv pentru care trebuie ținuți în lesă în spațiile publice. Când un câine Rottweiler este complet educat și dresat, va fi un bun tovarăș de joacă pentru copii. Va accepta pisicile și alte animăluțe de casă atâta timp cât a avut o experiență pozitivă cu acestea în timpul copilăriei. Rottweiler-ul se va acomoda să traiască într-un apartament, dacă i se acordă suficient timp și spațiu pentru mișcare. Sunt câini relativ inactivi în interiorul căminului, astfel că o curticica este suficientă pentru a-l face fericit.

Dresajul

Rottweiler-ii sunt câini extrem de inteligenți și sunt utilizați de secole, datorita curajului lor recunoscut, ca și caini de pază. De la începutul secolului al XX-lea, câinele din această rasă a fost utilizat ca și câine polițist. Rottweiler-ii sunt nerăbdatori și doritori să învețe. Din nefericire, unele persoane au ales să profite de entuziasmul Rottweiler-ului pentru a-i învăța și antrena să fie agresivi. Acest lucru a avut ca rezultat crearea unei reputații proaste pentru rasă, reputație pe care proprietarii și crescătorii de câini Rottweiler au încercat cu disperare s-o reabiliteze. Cu un dresaj adecvat, Rottweiler-ul poate deveni un membru al familiei, îndrăgit și devotat. Din cauza taliei lor, dresajul trebuie instituit de timpuriu, încă de când câinele este mic și trebuie luat în serios pentru a vă putea asigura că exemplarul dumneavoastră nu va deveni agresiv.

Aspecte particulare

Unii câini Rottweiler sforăie în timp ce dorm și, ca urmare, ocazional tușesc. Aceasta nu implică o problemă de sănătate pentru câine. Totuși, dacă tușitul este un fenomen frecvent, în special în timp ce câinele dumneavoastră de companie doarme, acesta poate fi un indiciu al prezenței unei afecțiuni cardiace sau pulmonare. Acestea sunt probleme grave care ar trebui tratate imediat. Rottweiler-ul ar trebui periat cu o perie din păr de porc, de circa doua ori pe săptămână. Aceasta este o regulă generală pentru toate rasele de câini cu părul scurt. O mănușă-perie este adecvată pentru efectuarea unui periaj meticulos. Perierea stimulează creșterea părului nou, sănătos și înlătură părul uzat, pregătit să cadă. Această activitate va permite stabilirea unei legături cu câinele. Demararea acestui regim în timp ce câinele dumneavoastră de companie este încă pui este o cale eficientă pentru începerea unei relații apropiate și bazată pe încredere. Îmbaiati-l numai când este absolut necesar. Rottweiler-ul este un câine ce năpârlește sezonier și nu excesiv. Rottweiler-ul este un câine ce necesită un volum suficient de mișcare. Alergatul în spațiile deschise (păduri sau câmpurile neîmprejmuite) îl vor face foarte fericit, neavând nici o intenție de a se depărta de dumneavoastră. Înotul și alergatul pe lângă bicicletă sunt activități perfecte pentru consumarea energiei acestui câine „sportiv” din naștere. Rottweiler-ul se va bucura întotdeauna să recupereze mingea pe care i-o veți arunca. Cațelele de Rottweiler sunt foarte prolifice, născând în mod frecvent până la 12 caței. Rasa a avut parte de o publicitate negativă. În SUA, într-un raport din 1997 al CDC, Rottweiler a fost considerat ca a doua rasă cu probabilitate de atac mortal asupra oamenilor după Pit Bull, deși aceste atacuri reprezintă jumătate comparativ cu rasa Pitbull. Portretizarea Rottweilerilor ca și câini răi în mai multe filme de ficțiune și serii de televiziune, mai ales în The Omen, și articolele negative de presă s-a adăugat la publicitatea lor negativă. Acest lucru a dus la interzicerea lor în unele orașe și sunt uneori vizați ca și câini periculoși prin legislație, cum ar fi în Țările de Jos, Polonia, Portugalia și Republica Irlanda. Pe de altă parte, nu toată mass-media a portretizat rasa într-o lumină negativă : De exemplu, o parte mai blânda a personalității Rottweilerului a fost observată în Lethal Weapon 3 film în care cu ajutorul unui Rotweiller o operațiune de contrabandă cu arme a fost anihilat de personajul principal, jucat de Mel Gibson. Câinele a fost ulterior salvat și de facto adoptat de către protagonist. De asemenea, în seria HBO Entourage un Rottweiler pe nume Arnold este un drăguț animal de companie pentru personajele principale.

Boli

Boli frecvente sunt: displazia de șold și de cot (dacă nu sunt controlate montele), torsiune stomacală, demodecie (la fel, dacă nu sunt controlate montele) precum și probleme cu ficatul. Există exemplare la care pot apărea probleme cu calciul (probleme de asimilare a calciului).

Educația și dresajul

Dresajul poate fi unul ușor dacă este făcut de cineva cu experiență. Rottweilerul poate uneori să încerce să preia conducerea. Dacă va avea o mână forte care să îl ghideze va deveni un câine foarte bun în toate sensurile.

Cocker Spaniel

Câinii din rasa Cocker Spaniel sunt cei mai mici reprezentanți ai grupei Gundog – grupa câinilor de vânătoare. La originile rasei stă așa-numitul “câine d’Oysel”, un reprezentant canin folosit la vânătoarea de păsări, începând cu secolul al XI-lea, cu precădere în Franța și Anglia. Numele de “Spaniel” ar putea foarte bine să indice țara de origine a rasei, întrucât împătimitul de vânătoare Gaston Phoebus, conte de Foix și viconte de Béarn îl identifica, în lucrarea sa “Tratat de vânătoare” (1387-1388) sub denumirea de “Espainholz”. Încă de la început, câinii care au prevestit apariția rasei s-au evidențiat atât la vânătoarea pe teren, cât și pe apă.

Untitledy

Origine

Spania

Înălțime

38–43 cm (Cocker Spaniel Englez); 35–38 cm (Cocker Spaniel American)

Greutate

12–15 kg (Cocker Spaniel Englez); 10–12 kg Cocker Spaniel American)

Speranța de viață

12-14 ani,cu ingrijire adecvata.

Grupa

Gundog

Istoric rasă

Primele preocupări pentru selecționarea rasei și împărțirea pe varietăți distincte au debutat în Anglia, începând cu secolul al XVI-lea. În urma încrucișărilor și selecționărilor au fost separate două rase: Cocker Spaniel și Springer Spaniel. Asemănările sunt foarte mari între acești câini. Dacă în ceea ce privește rasa Springer s-au separat varietățile English Springer (Springer Englez) și Welsh Springer (Springer Galez), Cockerii au ajuns, în timp, să fie recunoscuți după varietățile Cocker Spaniel Englez (un câine de talie mai mare, mai robust, mai maleabil in dresaj, folosit preponderent la vânătoarea păsărilor de baltă) și Cocker Spaniel American (un câine mai pretențios și mai dificil în privința comportamentului, mai compact in talie, dar mai decorativ și preferat în rol de animal de companie).

Descriere fizică

Sunt câini decorativi, eleganți, care atrag ușor privirile. Indiferent de varietate prezintă un corp compact, bine modelat, puternic și sugerând vioiciune. Capul are stopul bine marcat, cu ochii mari, expresivi, de forma unor migdale. Irisul este colorat în diverse nuanțe de căprui. Urechile sunt prinse jos pe craniu, postate lateral, ample, cu formă rotunjită la capete, atârnă pe lângă craniu. Gâtul este lung și musculos. Coada se scurtează, de obicei cu 1/3 la Cocker Spaniel Englez (pentru a-și putea semnala poziția în câmp, la vânătoare) și foarte scurt la varietatea Americană. Blana este formată din fire de păr lungi, mătăsoase, de lungime medie, cu firul drept sau ondulat, mai scurt pe cap și care formează franjuri decorative pe urechi, posteriorul picioarelor, piept și burtă.

Personalitate

Sunt sociabili, prietenoși și jucăuși. Acceptă ușor prezența străinilor, sunt în general echilibrați și afectuoși. Se atașează puternic de stăpân și adoră să fie răsfățați. Sunt vioi și energici, au nevoie de multă mișcare, au adesea exprimări independente. Uneori masculii se pot dovedi dominanți și irascibili în prezența altor câini masculi, mai ales în perioada de rut. Au un miros foarte fin, adesea se lasă purtați de nas și se îndepărtează de stăpân. Instinctele de vânătoare s-au păstrat foarte bine în cadrul rasei. Sunt destul de gălăgioși, le place mult să latre, necesită un dresaj intensiv pentru controlul acestei tendințe.

Îngrijire și sensibilitate boli

Acest câine este rezistent și relativ puțin sensibil la boli. Cele mai frecvente afecțiuni semnalate în cadrul rasei sunt: demodicoza, surditatea, paralizia nervului facial, displazia de cot și cancerul de piele. Blana frumoasă are nevoie de îngrijire atentă și efectuată periodic, pentru că sunt niște “scotocitori” febrili si adună adesea în păr scaieți, murdărie și diverse resturi vegetale care trebuie îndepărtate cu răbdare și atenție. Periajul se va efectua des (la 2-3 zile) și se recomandă câteva modele de tunsori specifice rasei, mai ales în sezonul călduros.

Condiții de viață

Sunt câini cu mare nevoie de exercițiu fizic, dar care se pot adapta foarte bine condițiilor de trai în interior, chiar și într-un apartament. Ședințele de exerciții fizice și plimbările consistente nu trebuie să lipsească, însă, din programul zilnic și astfel de activități trebuie să acopere cel puțin 90 de minute zilnic, pentru ca acești câini să își consume energia și să rămână calmi și echilibrați în interiorul căminului.

Dresaj

Sunt câini foarte inteligenți, apți pentru dresajul de înaltă performanță. Este necesar debutul timpuriu în activitățile de dresaj, pentru că pe măsură ce înaintează în vârstă devin mai încăpățânați și mai independenți. Se recomandă să se dea dovadă de multă răbdare și blândețe, pentru că sunt extrem de energici la juniorat, mereu puși pe joacă și explorări ale mediului înconjurător, dar în același timp sunt foarte sensibili la observațiile aspre și la pedepse. Sunt excluse brutalitățile și bruscările în lucrul cu acești câini.

Utilitate

Cocker-ii Spaniel sunt animale de companie foarte căutate de iubitorii raselor canine, pentru că denotă o permanentă voioșie, sunt sociabili, echilibrați și afectuoși. Acești câini pot fi folosiți cu rezultate foarte bune la vânătoare, după ce au parcurs o sesiune de dresaj specific. Au un miros foarte fin și sunt eficienți la vânătoarea pe baltă, dar se descurcă bine la urmă și aport pe terenul accidentat.

Golden Retriever

Golden Retriever este o rasă de câini de vânătoare populari în Scoția. Golden Retriever-ii au nimerit în mod consecvent în vârful listei celor mai îndrăgiți câini de companie adresați familiei. Adesea, asociați cu copiii și viața suburbană, și cu dragostea lor față de apă, precum și cu abilitatea înnăscută de salvatori, de recuperatori, Golden Retriever-ii sunt, de asemenea, excelenți parteneri la partidele de vânătoare. Golden Retriver-ul a fost una dintre rasele de top în anul 2005.

gr

Istoric și origine

Primele înscrieri istorice cu privire la câinele Golden Retriever datează de la începutul secolului XIX, când rasa era un câine de vânătoare popular în Scoția. Rasa a fost creată în peninsulele britanice, cel mai probabil în urma încrucișării unui câine retriever cu părul lung, bej, cu un Tweed Water Spaniel cu păr scurt, sau a altorspanieli, setter ori chiar a Newfoundland-ului cu Bloodhund-ul. Acest câine și-a făcut pentru prima dată apariția într-o expoziție de câini, Golden Flat-Coat. Ca câine de talie mare, robust, rasa a fost apreciată pentru abilitatea sa de a vâna atât pe teren, cât și în apă. Vânătorii îi admirau calitățile atletice și sârguința, în timp ce membrii familiilor îi apreciau caracterul prietenos și tandru ale acestui câine. La sfârșitul secolului XIX, Golden Retriever-ul era binecunoscut în America de Nord și a fost înregistrat în American Kennel Club în 1925.

De-a lungul anilor câinii Golden Retriever au devenit utili și ca câini-călăuză pentru orbi, surzi sau alte persoane cu diferite handicapuri datorită inteligenței, disciplinei și temperamentului lor echilibrat, precum și datorită abilității lor de a înțelege de minune oamenii. Ei sunt antrenați și ca câini de terapie pentru a aduce alinarea persoanelor internate în azile/spitale.

Golden Retriever-ii fac parte din grupa câinilor de vânătoare sau sportivi „de agrement” (AKC). Rasa este recunoscută de următoarele organizații și oficii internaționale: CKC, FCI, AKC, UKC, KCGB, CKC, ANKC, NKC, NZKC, APRI, ACR.

Aspect exterior și dimensiuni

Golden Retriever-ul este un câine de talie medie, robust, bine proporționat, cu un cap relativ rotund, mai mult lat decât lung șiochi în diferite nuanțe de crem și auriu, cu gene închise la culoare. Botul este conic, dar lat, prevăzut cu un nas de culoareneagră. Stopul frontal este evident. Urechile acestui câine sunt de dimensiuni medii, triunghiulare și pendulante, căzând până aproximativ la nivelul fălcii. Gâtul și coapsele sunt musculoase. Pieptul este adânc. Coada este lungă, dar niciodată răsucită, acoperită de o blană abundentă, care îi dă aspectul unui steag.

Părul exterior impermeabil este gros, dens și moale, deși nu prea mătăsos. Puful de blană este relativ dens. Așa cum sugerează și numele rasei, culoarea robei este aurie sau o nuanță apropiată de auriu. Părul mai lung de o nuanță mai deschisă, cunoscut ca și coamă, este prezent pe fața posterioară a membrelor anterioare și coapsă, abdomen, pe jumătatea anterioară a gâtului și pe partea inferioară (vârful) a cozii. Blana roșcată este considerată a fi o anomalie.

Golden Retriever-ul adult are o înălțime la greabăn de 56-61 cm la mascul și 51-56 cm la femelă și o greutate de 27-36 kg la mascul și 25-32 kg la femelă.

Personalitate

Golden Retriever-ul este un companion plin de viață și afectuos cu o personalitate calină. Dacă nu ar fi de talie mare, Golden Retriever-ii ar fi „câini de poală” (lapdog). Deși, în general, nu este un câine gălăgios, acest animal de casă anunță sosirea vizitatorilor. Foarte ușor de educat și dresat, Golden Retriever-ul este întotdeauna răbdător și gentil cu copiii. Sunt loiali, drăgălași și doritori de a face mereu pe plac stăpânului.

Prietenos cu toată lumea, inclusiv cu alți câini, Golden Retriever-ul are instincte diminuate de câine de protecție. Deși e puțin probabil să atace, Golden-ul este un câine de pază bun, lătrând sonor în cazul apropierii vreunui străin. Acest câine trebuie să fie în permanență în centrul atenției oamenilor pentru a fi pe deplin fericit. Dacă este izolat de oameni sau lăsat singur perioade lungi de timp, Golden-ul poate deveni răutăcios și neascultător. Pot fi exuberanți și distrugători când se plictisesc. Printre talentele Golden Retriever-ului se numară: vânătoarea, luarea urmei, recuperarea diferitor obiecte, detectarea narcoticelor, îndrumarea persoanelor cu handicap (orbi, surzi etc.), agilitatea și perspicacitatea. Sunt foarte buni câini înotători.

Golden Retriever recuperand o jucarie din apa.

Relațiile cu familia și casa

Golden Retriever-ul este un excelent câine de companie adresat familiilor cu copii sau alte animale de casă. Acest câine este o alegere potrivită pentru cei care dețin pentru prima dată un animal de companie demonstrând că proprietarul este capabil să întrețină un câine de talia și forța sa. Va fi mulțumit să trăiască într-un apartament, dacă i se va acorda suficient timp pentru mișcare. Sunt relativ activi în interior și se pot mulțumi cu cel puțin o curte de dimensiuni medii.

Dresaj

Golden Retreiver-ul este un câine inteligent și foarte ușor de dresat. În afară de faptul că sunt vânători excelenți, aceasta rasă a fost antrenată pentru a acompania persoanele invalide (câini-călăuză pentru orbi). Golden Retriever-ii sunt, de asemenea, utilizați pentru detectarea drogurilor și în acțiunile de căutare și salvare.

Aspecte particulare

Golden Retriever-ii care vânează pe uscat și cărora li se permite să înoate necesită o atenție specială. Alergarea prin pădurepoate cauza pătrunderea corpurilor străine de dimensiuni mici cum ar fi ciulinii sau alte plante sub pleoape sau în urechi. Suprafața ochiului sau urechea câinelui poate deveni iritată și inflamată.

Golden Retriever-ii trebuie, de asemenea, să beneficieze de un periat regulat cu o perie din păr de porc, o dată pe zi dacă este posibil, acordând o atenție deosebită pufului profund, des. Perierea contribuie la menținerea unei blăni sănătoase și lucioase a câinelui și la diminuarea căderii părului. Acesta este, de asemenea, un moment oportun pentru a descoperi eventualele mițe de păr care pot fi neplăcute pentru câinele de companie. Este mai sigur ca lațele lungi din blana câinelui să fie îndepărtate de un frizer profesionist sau un medic veterinar. În perioadele de năpârlire părul trebuie periat mai des. Toaletarea robei se va face cusăpun uscat sau prin îmbăiere numai când este necesar.

Golden Retriever-ul necesită mișcare zilnică, adorând să recupereze mingile sau alte jucării. Astfel, mișcarea necesară este foarte ușor de asigurat. Acest câine trebuie plimbat suficient dar nu hrănit în exces, întrucât are tendința la supraponderabilitate. Să știți că atunci când cățelul dumneavoastră are între 6-7 luni poate avea lipsă de calciu(cățelul va sta jos mai tot timpul).Pentru a trata această lipsă de calciu mergeți la veterinar.Aceşti câini trebuie să alerge zilnic

Boli și afecțiuni

În general, Golden Retriever-ul este un câine cu riscuri de sănătate reduse. Totuși, următoarele boli sau afecțiuni au fost relatate:

  • Torsiunea (dilatația) gastrică, o afecțiune bruscă ce pune în pericol viața câinelui, asociată umplerii stomacului cu aer și torsionării acestuia;
  • Displazia de șold, o malformație a articulației coxofemurale care are ca rezultat durerea, șchiopătarea și artrita, în ordinea enumerării;
  • Epilepsia, o afecțiune a sistemului nervos care poate evolua la vârsta de 2-5 ani.

Alimentația necorespunzătoare determină la acest câine o leziune a pielii, numită eczemă umedă alimentară.

  • Cataracta determină o pierdere a transparenței normale a cristalinului.Afecțiunea se poate produce la unul sau la ambii ochiși poate duce în timp la pierderea vederii.
  • Diabetul este o afecțiune pancreatică asociată unei insuficiențe de insulină.
  • Entropionul este o afecțiune a pleoapelor ce implică răsucirea spre interior a marginii libere a acestora. Genele de la nivelul marginii libere a pleoapelor irită suprafața globului ocular, putând duce la probleme mult mai grave.
  • Hemangiosarcomul este un tip de cancer care poate avea ca rezultat tumori ale vascularizației splinei, ficatului sau cordului.
  • Alte afecțiuni la care sunt predispuși: cancer, boala Von Willebrand, probleme cu inima și defecte congenitale ale ochilor. Pot face diverse alergii ale pielii și sunt predispuși la obezitate dacă nu sunt hrăniți corespunzător.

Dacă cățelul provine dintr-o linie în care ambii părinți au fost evaluați ca neavând probleme de displazie de șold sau probleme de ochi, atunci posibilitatea ca animalul să sufere de displazie de șold și probleme oftalmologice este în mare parte redusă.

Media de viață a Golden Retriever-ilor este de 9-15 ani. Ajung în medie la vârsta de 12 ani deși se întâmplă să trăiască până la vârsta de 16-17 ani.

Golden Retriever la vârsta de 15 ani